Circulație feroviară întreruptă între Timișu de Sus și Predeal, după ce mai mulți copaci au căzut pe șine

13 martie 2018, 23:25

Liniile de contact au fost rupte de copaci între stațiile Timișu de Sus și Predeal.

După ora 17.00, trenurile au fost oprite în cele mai apropiate gări.

În gara Predeal au staționat câteva garnituri. Călătorii care mergeau la Brașov au găsit alte soluții pentru a ajunge acasă mai repede.

Echipele de intervenție au tăiat copacii și au remediat deranjamentele la liniile de contact în jurul orei 21.00.

În zona Predeal a plouat torențial. Apa a inundat și calea de acces de la subsol spre peroanele gării.

Urmărește-ne pe Google News