90 de mii de oameni dintr-un oraș croat au rămas fără apă potabilă
În sistemul de alimentare au fost descoperite hidrocarburi petroliere și distribuirea a fost imediat oprită.
Apa poluată nu poate fi folosită la gătit sau pentru băut nici după fierbere.
E o situație de criză: au fost aduse cisterne ale Crucii Roșii, iar pentru bătrâni și pentru persoanele care nu se pot deplasa, Primăria a mobilizat echipe care merg din casa în casă cu bidoane cu apă.
Hidrocarburile ar fi ajuns în rețeaua de apă potabilă a orașului croat după o deversare de care se face vinovată o companie de produse petroliere.
Primarul a dat în judecată compania.

