Accident grav la asfaltare. Un tramvai a lovit un utilaj care a căzut peste trei muncitori
Un tramvai care circula spre cartierul Alexandru cel Bun a acroşat un compactor, utilajul s-a răsturnat şi a rănit trei persoane.
Vatmanul susţine că nu a putut să evite impactul. Cei trei oameni au suferit răni grave.
Mai multe echipaje de la ambulanţă şi SMURD i-au transportat pe răniţi la Spitalul Sf Spiridon. În starea cea mai gravă este un bărbatul de 45 de ani care se afla pe compactor, iar medicii au un prognostic rezervat.
Un alt autoturism care circula în spatele tramvaiului, a evitat rănirea celor căzuţi la pământ. Însă şoferul a frânat brusc, a tras de volan şi a lovit un camion încărcat cu bitum.
Poliţiştii fac acum cercetări pentru a stabili cu exactitate cine se face vinovat de producerea accidentului.