Profesorii de la o școală din Ialomița își acuză un coleg că folosește un limbaj indecent

20 aprilie 2018, 19:35

Problemele de la Școala Nr. 2 din Țăndărei au început în septembrie anul trecut, când a fost angajat profesorul de informatică Lucian Spânu, fratele directoarei. De atunci, spun colegii săi, activitatea didactică a devenit un coșmar pentru că bărbatul îi jignește și îi înjură.

Nimeni nu a luat nicio măsură, așa că profesorii au refuzat să mai intre la ore și au protestat în stradă.

De partea dascălilor se află și părinții copiilor care susțin că profesorul de Informatică are un comportament deplasat.

Bărbatul care a generat scandalul nu recunoaște acuzațiile, iar directoarea școlii susține că, de fapt, s-ar urmări înlăturarea ei din funcția de conducere.

Profesorii au sesizat Ministerul Educației și sunt hotărâți să nu mai intre la ore dacă nu se iau măsuri.

Urmărește-ne pe Google News