Migrația la parlamentari. Unii parlamentari pleacă din PSD către partidul lui Victor Ponta, alții vin în PSD dinspre partidul lui Băsescu
29 mai 2018, 14:15
După câțiva ani în UNPR și PMP, deputatul Valeriu Steriu se întoarce în PSD.
Potrivit unor surse, îi vor urma exemplu alți trei colegi de partid.
Liderul filialei PSD Maramureș a anunțat pe pagina lui de Facebook că și senatorul PMP Iustin Talpoș a trecut în rândul social democraților.
Toate aceste mutări au loc pe fondul intenției liberalilor de a iniția o moțiune de cenzură prin care să încerce să răstoarne guvernul Dăncilă.
Partidul ProRomânia al lui Victor Ponta are, în acest moment 11 parlamentari, majoritatea plecând în ultima vreme din PSD.

