Este secetă extremă în Marea Britanie
De mai bine de 50 de ani, nu a mai fost o asemenea secetă în Marea Britanie.
Imagini dezolante, cu pajiști pe care s-a uscat complet iarba, îi fac pe oameni să tânjească după zilele în care nu puteau ieși din casă fără umbrele.
Nici parcurile nu mai sunt verzi. Iar fermierii, disperați, caută soluții pentru a mai salva câte ceva din recolte. O singură bucurie pentru priviri: vremea uscată a creat condiții pentru o adevărată invazie de fluturi.
Dar asta nu înseamnă că pericolul nu e major până și pentru insecte.
„Dacă seceta va continua şi plantele vor fi tot mai afectate, atunci când insectele încearcă să depună ouă pentru următoarea generaţie, efectul va fi negativ” – biolog.
Suferă deopotrivă oameni și animale: în grădina zoologică din Londra, lâncezeala domnește peste tot, vizitatorii și-au cam pierdut interesul pentru că animalele stau mai mult ascunse, la umbră, iar pinguinii sunt cam singurii care mai oferă un pic de spectacol.

