Mii de tone de gunoi, transformate în energie verde, în Australia. Până acum, deșeurile erau exportate în China

3 septembrie 2018, 23:08

250 de mii de tone de gunoi nu vor mai ajunge în gropi, ci vor fi transformate în energie verde. Se întâmplă la această fabrică de lângă Sydney, cea mai mare de acest fel din Australia, proaspăt inaugurată.

Într-o primă fază, din gunoi sunt alese materialele reciclabile. Restul este transformat apoi în peleți pentru uz intern dar și pentru export.

Potrivit oficialilor, această fabrică va produce suficient combustibil cât să înlocuiască 100 de mii de tone de cărbune anual. Iar pentru mediu echivalează cu eliminarea gazelor emanate de 20 de mii de mașini.

Chiar și așa, nu toată lumea vede cu ochi buni fabrica.

Și asta în condițiile în care Australia se confruntă cu o criză a gunoaielor.

Până acum, țara exporta anual 4 milioane de tone de gunoaie în China, dar autoritățile de la Beijing au decis să întrerupă acest program. Așa că acum în Australia este mai mult gunoi ca niciodată.

Rămâne de văzut în ce măsură această fabrică va putea să mai rezolve din problemă.

Urmărește-ne pe Google News