Camera Deputaților a respins moțiunea împotriva ministrului de Interne Carmen Dan

12 septembrie 2018, 10:46

Carmen Dan, care a fost acuzată că a coordonat intervenţia jandarmilor pe baza unui ordin politic, s-a apărat susţinând în plenul Parlamentului, că în niciun stat civilizat violenţele nu sunt tolerate de forţele de ordine.

Ieri, la dezbaterile din Parlament, Puterea a apărat intervenţia Jandarmeriei, iar Opoziția a cerut demiterea ministrului de Interne.

Potrivit textului moţiunii, PSD încearcă muşamalizarea evenimentelor din 10 august, iar şefii Jandarmeriei au fost avansaţi după proteste.

În plus, raportul Internelor despre mitingul diasporei a fost ascuns timp de două săptămâni.

Urmărește-ne pe Google News