Bani europeni pentru cei care vor să îşi izoleze locuinţele folosind doar materiale ecologice
Orice locuinţă proprietate privată poate fi acum izolată termic după reguli bio. Vorbim aici şi despre case vechi, vile individuale, imobile cu mai multe apartamente, dar nu mai înalte de parter şi două etaje. Intră în această categorie şi clădiri aflate acum în construcţie.
Suprafaţă minimă trebuie să fie 50 de metri pătraţi.
Condiţia esenţială este ca pentru diminuarea pierderilor de căldură să fie folosite materiale organic-naturale, precum cânepa, lâna, bumbacul sau pluta.
În aceste condiţii devine esenţial girul unui arhitect.
Există şi câteva condiţii administrative minime:
– solicitantul să fie titularul autorizației de construire
– construcția și terenul să nu facă obiectul unui litigiu în curs de soluționare în instanţă
– solicitantul să aibă plătite taxele la zi
– solicitantul să nu fi fost condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului.
Suma maximă alocată pentru un proiect este de 40.000 de lei, dar nu mai mult de 120 de lei pe metru pătrat izolat şi finisat.
Specialiştii atrag atenţia că, în România, piaţa materialelor de izolare bio este foarte slab dezvoltată. În plus, ar fi nevoie de o informare extinsă, care să ajungă şi la proprietarii din mediul rural.
Sesiunea de înscriere în programul „Casa Verde Plus” va fi stabilită şi apoi anunţată public de către Administraţia Fondului pentru Mediu.
Anunţul va fi făcut cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de începerea înscrierilor.

