Referendumul va fi pe 6 și 7 octombrie. Premierul Dăncilă: Ar fi mai onest dacă partidele și-ar asuma o poziție clară. Partidul pe care îl reprezint a decis să-l sprijine

18 septembrie 2018, 08:44

Întrebarea de pe buletinul de vot va fi formulată astfel: Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma adoptata de Parlament? Opțiunile de răspuns vor fi „DA” și „NU”.

Declarații premierul V. Dăncilă:

– CCR a avizat favorabil demersul de redefinire a familiei și de revizuire a Constituției. Sunt întrunite toate condițiile legale pentru organizarea referendumului pe această temă. Conform legii, Guvernul are obligația de a organiza acest scrutin pentru care au semnat peste 3 milioane de cetățeni. În ședința de astăzi vom adopta actele necesare pentru buna desfășurare a referendumului pentru revizuirea Constituției în forma adoptată de Parlament. Pentru ca cetățenii să aibă posibilitatea să-și exprime opțiunile cu privire la definirea familiei, în Constituția României, referendumul va fi organizat timp de 2 zile – 6 și 7 octombrie 2018.

– Referendumul nu este unul împotriva minorităților sexuale, așa cum încearcă să speculeze unii. Este efectul unui demers cetățenesc, iar partidele politice trebuie să respecte voința cetățenilor. În locul apelurilor pentru boicotarea acestui referendum, ar fi mai onest dacă partidele și-ar asuma o poziție clară, față de tema propusă pentru acest referendum. Partidul pe care îl reprezint a decis să sprijine acest referendum, iar această poziție deschisă, asumată cred că este cel mai adecvat răspuns la o temă importantă cum este cea a familiei.

– cer tuturor instituțiilor implicate în organizarea referendumului să dea dovadă de maximă responsabilitate și să demareze urgent acțiunile pentru organizarea acestui scrutin. Mă refer aici atât la pregătirile de ordin tehnic, organizatoric, cât și la asigurarea sumelor necesare pentru această consultare publică necesară.

Curtea Constituțională a dat aviz luni pentru revizuirea Constituției, în sensul redefinirii familiei ca rezultat al căsătoriei dintre un bărbat și o femeie.

Dacă referendumul ar dura două zile, șansele de a fi validat ar crește. Pentru modificarea Constituției e nevoie de voturile a cel puțin 30% dintre alegători, adică a peste 5,7 milioane de oameni.

 

 

Urmărește-ne pe Google News