Canada apără flancul estic. Misiunile de poliție aeriană continuă în România
Ministrul canadian al Apărării susține că Alianța a fost obligată să întaărească flancul estic după acțiunile agresive ale Rusiei din Crimeea și Donbas.
În acest context misiunile comune ale românilor și candienilor sunt foarte importante.
Canadienii au adus în baza Kogălniceanu peste 130 de oameni și 5 avioane CF-18 Hornet.
Piloții canadieni participă alături de piloții români de MIG-21 Lancer la misiunile de poliție aeriană.
Ei au venit constant în ultimii ani și au avut misiuni de câte 4 luni. Hornet-urile și Lancer-urile zboară mereu în formație, la interceptări reale sau în misiuni de antrenament.
Anul trecut o echipă a Știrilor TVR a zburat într-un Mig 21 Lancer care trebuie interceptat de două avioane canadiene și două românești.
Numărul cazurilor în care avioane militare rusești se apropie de spațiul NATO a crescut constant în ultimii ani.
Sunt săptămâni în care piloții români sau străini decolează de 2-3 ori pentru a intercepta aparate rusești deasupra Mării Negre.
Situația s-a tensionat după primavara lui 2014 când Rusia a anexat ilegal Peninsula Crimeea.