Profesor acuzat de violență verbală. Părinții unor elevi de clasa a VII-a de la o școală din Cluj Napoca protestează
În plus aceștia au semnalat notele mult mai slabe obținute de copii, în comparație cu anii precedenți. Părinții au făcut deja o petiție către conducerea școlii, dar și către Inspectoratul Școlar Județean Cluj.
Profesorul acuzat a recunoscut că uneori și-a ieșit din fire și le vorbea urat elevilor, însă susține că pentru notele mai slabe sunt de vină exclusiv copiii.
Deocamdată împotriva profesorului nu a fost luată nicio măsură disciplinară.
Acesta are 22 de ani de experiență la catedră, s-a transferat la această școală în urma cu doi ani, iar din toamnă predă la clasa respectivă.
Astăzi părinții elevilor au hotărât să nu mai aștepte măsurile inspectoratului. Amenință că nu își vor mai lăsa copiii să intre la ora de matematică susținută de acest profesor.

