Vânătoarea de la Balc s-a încheiat. Milionarii Europei au petrecut două zile pe domeniul lui Ion Țiriac

19 ianuarie 2019, 19:23

Au fost două zile pline pentru pasionații de vânătoare prezenți pe domeniul cinegetic de la Balc. Vineri, au avut parte de două goane, iar sâmbătă dimineața, de a treia. Apoi, după un prânz cu meniu vânătoresc, invitații lui Ion Tiriac au pornit spre case. O parte au ales aeroportul din oraşul ungar Debreţin, unde îi așteptau avionaele particulare, alții – aeroportul din Oradea.

Printre participanții la vânătoare s-a numărat și Dragoș Dobrescu, omul de afaceri supranumit „miliardarul fărăchip”.

Este al 14-lea an în care Ion Ţiriac organizează vânătoarea din judeţul Bihor. Spre deosebire de anii precedenti, acum evenimentul s-a desfășurat în condiţii speciale de protecţie, din cauza pestei porcine africane a decimat populația de mistreti.

Pentru a evita izbucnirea unor focare de trichineloză sau pestă porcină, fiecare porc a fost examinat de reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Doar carnea animalelor sănătoase va fi donată centrelor de copii și celor de bătrâni din județ. O parte va ajunge și la localnicii care au fost gonaci și au dus mistreții în cătarea pustii. Răsplată pentru participarea la vânătoare.

Urmărește-ne pe Google News