Proiectul de buget pe 2019, în dezbaterea plenului
Au început dezbaterile generale în plenul Camerei Deputaților.
Reprezentanții partidelor parlamentare și ai Guvernului au la dispoziție aproximativ 2 ore și jumătate să discute pe baza cifrelor care au fost deja dezbătute în comisiile de specialitate.
Primul care a luat cuvântul a fost ministrul Finanțelor care spunea că Guvernul își propune o creștere economică sustenabilă care să ajute la reducerea decalajelor dintre regiunile țării, dar în același timp trebuie să avem grijă să nu depășim deficitul bugetar. Eugen Teodorovici a mai spus că cifrele sunt construite în așa fel încât România să treacă mai ușor peste tensiunile comerciale globale, dar în același timp țara noastră să fie pregătită și pentru momentul în care Marea Britanie va părăsi blocul comunitar european.
Mâine, aleșii se vor reuni din nou în plen și vor discuta pe baza amendamentelor care au fost depuse atât de putere cât și de opoziție la comisiile de specialitate.
„Bugetul nu este un instrument politic. Urmăresc încă de la finalul anului trecut aplicarea, cu stricteţe, de către toate partidele aflate în Opoziţie, a reţetei standard de manual de campanie electorală, atac permanent şi poziţie ofensivă nejustificată pe mai multe voci, contestarea tuturor măsurilor, a soluţiilor sau opiniilor, arătând că ele au numai consecinţe negative, grave, dezastruoase, care îşi produc efectele începând chiar de ieri, fără a lua în considerare date statistice, cifre din rapoartele instituţiilor europene şi nevoile reale de dezvoltare a României. Până acum am fost criticaţi pentru că nu aveam buget, acum ne criticaţi pentru că nu ar fi bine construit, pentru că ne propunem, probabil, prea mult” – Eugen Teodorovici.

