Guvernul britanic anunță un al doilea vot pentru Acordul Brexit în parlamentul de la Londra pentru 12 martie
Marea Britanie ar urma să părăsească UE peste 3 săptămâni. Situația este confuză, întrucât Acordul Brexit este în continuare blocat de Londra.
Premierul May a promis garanții pentru drepturile lucrătorilor europeni înaintea votului de săptămâna viitoare, sperând să obțină capital politic.
Theresa May, premierul Marii Britanii: Vrem să ne asigurăm că cetăţenii europeni care trăiesc aici au drepturile protejate. Vrem să fim capabili să ne asigurăm că beneficiază de sprijinul necesar şi, într-adevăr, de recunoaşterea statutului lor în Marea Britanie.
Șansele unui eșec sunt mai mari decât ale unui succes. Așa încât sunt așteptate și voturile cu nr. 2 și 3 din parlamentul britanic, care vizează, în ordine: un Brexit fără acord și amânarea divorțului.
Potrivit unor surse oficiale, România ar fi pregătită pentru toate variantele Brexitului.
Comisia Europeană a anunțat că, deocamdată, nu s-a identificat o soluție pentru ieșirea din impas.
Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al Comisiei Europene: Nu a fost identificată nicio soluţie în acest moment, care să fie în concordanţă cu Acordul de Retragere, inclusiv cu protocolul privind frontiera irlandeză, care, aşa cum ştiţi, nu va fi redeschis.
Fermierii din Spania se află în prima linie a celor afectați, întrucât țara lor este în top 3 în Uniune în privința exportului de produse proaspete în Regatul Unit.
Producătorii spanioli se reorientează spre alte piețe ca să-și vândă roșiile, salata verde, castraveții sau pepenii. Vor să evite blocajele la frontieră provocate de controale suplimentare, adică pierderi în cifra de afaceri, cel puțin în primele luni după Brexit.

