Venezuela, în beznă. O pană uriașă de curent a afectat aproape toată țara la ora de vârf

8 martie 2019, 16:08

Era ora de vârf la Caracas când capitala Venezuelei a rămas fără curent.

Metroul s-a oprit în loc, zborurile de pe aeroportul internațional au fost anulate și zeci de mii de oameni au mers acasă pe jos.

Caracas a fost doar începutul. Rând pe rând, pana de curent a cuprins 18 din cele 23 de provincii ale țării.

A fost una dintre cele mai grave avarii din istorie, iar președintele Maduro a acuzat opoziția de sabotaj.

De cealaltă parte, președintele autoproclamat, Juan Guaido, a spus că această pană este un exemplu a ceea ce a numit ineficiența uzurpatorului.

Și secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a acuzat incompetența lui Maduro.

Pentru nevoile interne de electricitate, Venezuela se bazează pe una dintre cele mai mari rețele de hidrocentrale din lume. Acestea însă sunt în paragină după decenii de subfinanațare, iar întreruperile în furnizarea energiei sunt relativ dese.

Urmărește-ne pe Google News