Indonezia: În Jakarta a fost inaugurată prima linie de metrou
25 martie 2019, 13:26
Proiectul, realizat în colaborare cu japonezii, a costat 1,1 miliarde de dolari. Prima linie are o lungime de 16 kilometri și leagă centrul Capitalei de zona financiară a orașului.
Metroul va transporta zilnic aproape 200 de mii de pasageri, iar autoritățile speră să ajute la decongestionarea traficului din Jakarta, unul dintre cele mai haotice din lume.
Guvernul plănuiește să mai construiască încă două linii.

