Arya Stark, cel mai sângeros personaj al seriei „Game Of Thrones”
Cea mai tânără membră a familiei Stark, Arya, interpretată de Maisie Williams, a petrecut mai mult timp ucigând indivizi (două minute şi 25 de secunde) şi crime în masă (un minut) decât oricare alt personaj în cele şapte sezoane de până acum ale serialului.
Însă Jon Snow, interpretat de Kit Harington, este personajul care petrece cel mai mult timp pe ecran (13 minute şi nouă secunde) săvârşind acte de violenţă, inclusiv 15 secunde în care ucide, şapte minute şi 41 de secunde în care se duelează şi patru minute şi 52 de secunde în care apare în bătălii sau încăierări.
El este urmat de Brienne din Tarth, interpretată de Gwendoline Christie, care petrece 10 minute şi 9 secunde în cele şapte serii implicată în scene de violenţă, dintre care şase minute şi 50 de secunde în dueluri şi trei minute şi şapte secunde în bătălii sau încăierări.
Serialul a fost deseori criticat pentru scenele de violenţă şi de nuditate, iar cercetările arată că există o schimbare semnificativă a proporţiilor acestora pe parcursul derulării serialului.
În primele episoade, numărul scenelor de nuditate de pe ecran îl depăşea cu mult pe cel al scenelor de violenţă – două minute şi 46 secunde faţă de 36 de secunde în primul episod din prima serie – însă în cea de-a treia serie balanţa s-a înclinat către scenele de violenţă – 32 de minute şi 35 secunde faţă de 30 de minute şi 15 secunde în cel de-al treilea episod.
În total, pe parcursul celor şapte sezoane scenele de nuditate au însumat o oră, 16 minute şi 31 de secunde, iar cele de violenţă trei ore, nouă minute şi 35 de secunde.
Personajul Theon Greyjoy, interpretat de Alfie Allen, a petrecut cel mai mult timp dezbrăcat (şapte minute şi 34 de secunde) faţă de restul personajelor din serial.
Melisandre, interpretată de Carice van Houten, a fost personajul feminin care a rămas cel mai des fără haine (trei minute şi 49 de secunde).
De asemenea, cifrele arată că Tyrion Lannister (Peter Dinklage) este personajul văzut cel mai des pe ecran consumând alcool sau turnând o băutură în cele şapte serii. El a băut de aproape trei ori mai mult decât sora lui cea iubitoare de vin Cersei (Lena Headey).
Studiul a arătat totodată o creştere semnificativă a apariţiei dragonilor în ultima serie difuzată a serialului.
În primele două serii au existat doar câteva apariţii trecătoare a acestora, însă în cea de-a treia serie dragonii pot fi văzuţi zburând şi în cea de-a cincea ei sunt călăriţi. În timpul celei de-a şaptea serii, ei au fost văzuţi zburând de 51 de ori, răgetul lor s-a auzit de 42 de ori şi aruncând flăcări de 30 de ori, şi în 30 de cazuri erau călăriţi.
Toate cele 67 de episoade ale serialului „Game Of Thrones” au fost analizate de 15 persoane, fiecare episod fiind urmărit de două persoane separate. Rezultatele au fost apoi compilate, iar unele episoade au fost vizionate din nou pentru a se clarifica orice greşeală sau discrepanţă.