Banca Naţională a României a anunțat noul indice de referinţă pentru creditele în lei (IRCC): 2,36%

2 mai 2019, 20:30

Noul indice anunțat de 2,36% este mult sub valoarea la care se află acum ROBOR.

Un indice mai scăzut înseamnă rate mai mici pentru românii care iau credite ipotecare sau credite de consum. Pentru cei care s-au împrumutat deja e nevoie de refinanțare.

Indicele anunțat acum e folosit în următoarele 3 luni. Specialiștii susțin că diferența mare între robor și noul indice s-ar putea reduce în viitor pentru că ambele se raportează la inflație.

Mai mult, unii economiști spun că băncile ar putea crește alte costuri ca să compenseze pierderea pe care le-o aduce scăderea indicelui.

Indicele ar putea fi aplicat și creditelor în derulare numai dacă parlamentarii vor modifica Ordonanța ajunsă acum în dezbaterea Senatului.

 

 

Urmărește-ne pe Google News