POSEIDON 2017. La manevrele militare din Marea Neagră este folosită şi cea mai modernă navă hidrografică maritimă
9 martie 2017, 18:46
La manevrele din Marea Neagră participă nave de război din România, Polonia, Spania, Turcia, Germania, Grecia şi Bulgaria.
Marinarii români au dus în larg şi cea mai modernă navă hidrografică maritimă dotată cu senzori care pot cartografia cu precizie fundul mării şi pot detecta obiectele care sunt în apă.
Celor şapte nave străine participante la exerciţiu li s-au alăturat şi două aeronave MiG 21 Lancer de la Baza Aeriană Borcea şi un elicopter PUMA al Forţelor Navale Române.
Poseidon 2017 se va termina la mijlocul săptămânii viitoare.

