Armistiţiu israeliano-palestinian. Autorităţile militare au transmis populaţiei că poate să revină la viaţa obişnuită
6 mai 2019, 14:29
Palestinienii anunţă că au acceptat, noaptea trecută, încetarea focului. Armata israeliană a ridicat dimineaţă toate restricţiile instituite, din motive de securitate, în zonele învecinate Fâşiei Gaza.
Autorităţile militare au transmis populaţiei că poate să revină la viaţa obişnuită. În două zile de violenţe, au murit 23 de palestinieni şi 4 israelieni.
Sute de rachete, lansate de Hamas şi Jihadul Islamic, s-au abătut asupra Israelului, care a ripostat cu lovituri împotriva obiectivelor şi combatanţilor celor două grupări.

