Semnificația zilei. Franz Kafka, maestrul absurdului

3 iulie 2019, 10:08

Avea studii înalte de drept și știa ce se întamplă la procese. Cea mai celebra scriere a lui, Procesul, nu e un roman absurd. E vorba despre un tânăr pe care îl chema K. Nici măcar el nu e personajul principal. Pe acest tânăr K îl iau de acasă doi bărbați care îl acuza de ceva. Dar n-am făcut nimic, zice K. N-are importanță, ceva tot ai făcut. Și îi intentează proces. Unul de durată. Pe sălile tribunalului K se întâlnește cu un alt acuzat care îl întreabă. De când ai procesul? De 6 luni. Vai, se miră insul. Ce proces tânar!

În acest moment ne dăm seama că procesul este personajul principal. E umanizat. E tânăr, nu bătrân. Mai lipsea să spună că e înalt, blond și cu ochi albaștri.

Kafka spune de fapt că toți suntem judecați și condamnați, de societate sau de divinitate, sau de destin, depinde cum vreți să-i spuneți. Și aici trebuie să citiți Metamorfozele.

Nici moartea lui Kafka, deși pare, n-a fost absurdă. A murit de foame, nu pentru că n-avea ce să mănânce, ci pentru că nu mai putea să înghită.

 

 

Urmărește-ne pe Google News