Afganistan. Cel puţin 4 morţi într-o explozie cu bombă produsă lângă poarta de intrare a Universităţi de Stat din Kabul

Explozie în Afganistan
Explozie în Afganistan
19 iulie 2019, 09:06

‘Patru persoane au fost ucise şi alte 16 rănite în urma unei explozii azi (vineri) la Kabul’, a indicat pe Twitter un purtător de cuvânt al Ministerului afgan al Sănătăţii, Wahidullah Mayar, adăugând că toate persoanele rănite au fost internate în spital.

Bilanţul de patru morţi a fost confirmat de un responsabil al Ministerului afgan de Interne, precizând că a explodat o bombă magnetică, o armă frecvent utilizată de criminali şi insurgenţi în capitala afgană, care o ascund sub vehiculul persoanei vizate.

Forţele de securitate au dezamorsat o altă bombă descoperită în zonă, a declarat Ferdous Faramarz, purtător de cuvânt al şefului poliţiei din Kabul.

Nicio grupare insurgentă nu şi-a asumat deocamdată responsabilitatea pentru atac.

 

 

sursa

agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News