Semnificația zilei | Alejandro Inarritu, mexicanul care a cucerit Hollywood-ul

15 august 2019, 09:12

În urmă cu trei ani a devenit de-a dreptul faimos pentru lungmetrajul care i-a adus lui Leonardo Di Caprio primul Oscar din carieră.

Alejandro Gonzalez Innaritu, e un celebru regizor mexican care a reușit să cucerească Hollywoodul. Sigur, i-a luat ceva vreme, pentru că la rând erau oarece nume mari din cinematografia americană. Dar în final i-a ieșit cu „Birdman”, nu cel mai reușit dintre filmele lui.

Dintre marile lui producții iată o listă, subiectivă evident, în ordine descrescătoare “Babel”, “21 de grame”, “Amores peros”, “The Revenant”, “Birdman”.

Filmele lui excelează nu doar ca regie și imagine, ci mai ales ca story. Turnurile neașteptate pe care le ia scenariu i se datorează lui  Guillermo Arriaga.

Care a scris 3 dintre ele. Cele mai bune. Ultimele două, “The revenant” și “Birdman” le-a pus pe hârtie chiar Innaritu. Și se simte că lipsește mâna unui scenarist. Dar până la urmă ce contează, omul rămâne unul dintre marii regizori contemporani.

Urmărește-ne pe Google News