Cabinete stomatologice pentru elevi în două şcoli din Braşov. Tratamentul va fi gratuit
Tratamentele dentare ale copiilor sunt scumpe la cabinetele private. Orice vizită la stomatolog goleşte simţitor portofelele părinţilor.
Pentru că merg rar la stomatolog, mulţi micuţi au probleme grave cu dantura.
Trei din patru copii mai mici de şase ani au carii pe dinţii de lapte, arată un studiu realizat de Societatea de Stomatologie Estetică din România.
Primăria Braşov a alocat 160 de mii de lei pentru înfiinţarea a două cabinete şcolare: unul pentru elevii de gimnaziu, celălalt pentru liceeni. Medicii vor fi plătiţi de Ministerul Sănătăţii. Iar controalele şi tratamentele vor fi gratuite.
În acest moment, Casa de Asigurări de Sănătate are contracte cu dentişti pentru a oferi unele tratamente gratuite atât copiilor, cât şi părinţilor. Însă plafoanele financiare sunt foarte mici.

