Analize inutile la început de an şcolar. Conform normelor, analizele nu sunt obligatorii, se cer doar în caz de boală

25 august 2019, 17:57

Discuţie cu operatorul call-center al unei clinici

Reporter: Am aflat că aveţi un pachet de analize pentru întoarcerea la şcoală. Ce anume trebuie făcut?

Operator: Ca şi cost este 84 de lei şi avem cultură exudat faringian, cultură secreţii nazale şi examenul coproparazitologic.

Sunt analize fără rost înainte de începutul şcolii. Au spus-o în repetate rânduri şi medicii, şi autorităţile. Dar mulţi părinţi nu ştiu sau chiar ei le cer.

Încă de acum patru ani, oficialii din ministerele Sănătăţii şi Educaţiei au emis un ordin comun în care arată foarte clar că aceste analize nu sunt obligatorii. Grădiniţele şi şcolile care le cer încalcă normele legale. Analizele se recomandă doar dacă există semne de boală, spun medicii. Cele făcute la cerere se plătesc şi nu costă puţin.

Medicii spun că, de obicei, copiii sunt doar purtători de stafilococ, fără ca bacteria să le cauzeze vreo infecţie şi nu trebuie trataţi cu antibiotic.

„Riscul unor analize exhaustive şi care nu-şi au scopul este o medicaţie care produce asupra copiilor efecte de nedescris. Îi distrugi organismul şi sistemul imunitar, rişti să apară reacţii alergice şi riscul de rezistenţă antimicrobiană la antibiotice este foarte foarte serios”, avertizează doctorul Valeria Herdea, medic de familie.

 

În conformitate cu normele în vigoare, este nevoie de avizul epidemiologic. Este cel mai important. Trebuie să se vadă starea de sănătate a copilului, că nu are boli transmisibile”, precizează Ioana Grigore, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Triajul epidemiologic se realizează de către medicul unităţii. Nu poţi să vii pe 6, vinerea de dinainte de începerea şcolii, să vină 1700 de copii care toţi vor dori avize, în contextul în care oricum acel aviz are o anumită valabilitate, maximum 24 până la 72 ore”, explică Valeria Herdea, medic de familie.

Copiii care intră în clasa zero, a V-a sau a IX-a au nevoie de o fişă medicală specială. Medicii de familie spun că trebuie programaţi din timp pentru control, pentru a evita haosul la cabinete.

Urmărește-ne pe Google News