Un bărbat dispărut din septembrie, care a sunat să spună că este sechestrat, a fost găsit de poliție sub o masă, în casa concubinei

9 octombrie 2019, 10:09

 

Marian Micu, de 42 de ani, din Hârsești, lucrează la o firmă de lângă Pitești. A făcut datorii, inclusiv la bănci și, ca să  scape, a plecat de acasă în septembrie, iar mama lui l-a dat dispărut. Polițiștii au stabilit că s-a dus la serviciu ca să-și ia salariul și a vrut să intre în concediu medical, iar de-atunci nu a mai fost văzut.
Ieri, și-a sunat sora și a spus că se află într-un loc necunoscut, de unde nu este lăsat să plece. Femeia s-a dus la poliție și autoritățile au descins în Hârsești.
150 de polițiști și 20 de jandarmi au căutat în peste 50 de case, în albia râului Cotmeana și pe izlazul localității. De la firma de telefonie mobilă s-a aflat că ultimul apel a fost către femeia de 47 de ani cu care trăia.
Casa femeii a fost percheziționată și bărbatul găsit într-o cameră, sub o masă. A fost ridicat de poliție și dus să-și explice gestul.

 

Urmărește-ne pe Google News