Jean Paul Sartre, scriitorul care a refuzat premiul Nobel

22 octombrie 2019, 09:46

Ca şi Descartes, Jean Paul Sartre s-a autointitulat un om liber. Filosof şi scriitor, opţiunile lui politice au fost uşor spre comunism, fapt care i-a indepărtat pe unii dintre prietenii lui, Camus, Gide, Malraux.

Astăzi l-am ales drept personaj al zilei pentru că pe 21 octombrie 1964, acum fix 55 de ani, refuza premiul Nobel pentru literatură. I-a trimis întâi o scrisoare secretarului Academiei Nobel în care cu o simpatică deferenţă îl ruga să nu carecumva să-i dea premiul pentru că o să-l refuze. Suedezii i l-au dat totuşi şi atunci Sartre le-a scris din nou motivând refuzul. „Nu vreau să mă transform într-o instituţie. Sunt un scriitor”. Ciudată logică!

Sartre nu trebuie judecat după credinţele lui politice ci după cărţi. Mai ales după piesele de teatru, „Cu uşile închise, Muştele, Diavolul şi bunul Dumnezeu. Să le recitim!

 

 

Urmărește-ne pe Google News