Câțiva tineri din Iași au realizat o aplicație gratuită care arată în timp real când va ajunge în staţie autobuzul sau tramvaiul dorit

2 noiembrie 2019, 19:36

Totul a pornit acum 10 luni de la doi tineri din Iaşi: unul a venit cu ideea, celălalt cu softul. Doar că cel din urmă nu a mai avut răbdare şi a plecat din ţară. Dar a fost înlocuit de Cristi, care se ocupă acum şi de promovare.

A fost o provocare plătită din banii lor şi realizată în timpul liber. Până acum, aplicaţia a fost descărcată de aproape 10.000 de ori şi este utilizată zilnic de sute de ieşeni.

Nu la fel de entuziasmate au fost însă şi autorităţile.

Aplicaţia ar putea oferi informaţii utile şi fără implicarea călătorilor. Însă pentru asta, dezvoltatorii ar trebui să aibă acces la datele de pe routerele din tramvaie și autobuze.

În ciuda piedicilor, peste care speră să treacă, tinerii au fost deja premiaţi pentru această aplicaţie de mobilitate urbană, la concursul WebStock din București.

Softul ar putea fi utilizat şi în alte oraşe din ţară şi sunt negocieri avansate cu autorităţile din Arad, Alba Iulia, Brașov, Cluj Napoca, Sibiu, Timişoara și Bucureşti.

Urmărește-ne pe Google News