Descinderi la contrabandiști de tutun, în București, Ilfov și Călărași. Au fost confiscate 4 tone de tutun
24 de percheziții au făcut polițiștii în această dimineață la domiciliile unor persoane suspectate de contrabandă cu tutun. Au confiscat patru tone de tutun și au căutat instalații de prelucrare, ca de exemplu, cazane de fierbere, uscătoare și mori de tocat.
Printre cei audiați este și unul dintre liderii clanului Chira, care a mai fost suspectat de astfel de activități, dar a obținut în instanță anularea controlului judiciar. Și, potrivit unor surse autorizate, a continuat să vândă tutun și țigări pe piața neagră.
În astfel de cazuri, cercetările depind de analize speciale de laborator, care să ateste că tutunul este destinat fumatului. Altfel, suspecții pot pretinde că vând plante pentru ceauiuri, de exemplu. Deocamdată, numai Direcția Vămilor are un asemenea laborator, așa că procedurile sunt de durată.
În tot acest timp, traficanții își văd liniștiți de afacerile de pe piața neagră. Și au la dispoziție suficient timp ca să fugă de oamenii legii. Reprezentanții industriei spun că trebuie găsite soluții care să accelereze anchetele.
În condițiile actuale, traficanții profită de limitările legale pentru a-și dezvolta rețelele, atrag atenția anchetatorii.

