Crăciunul petrecut la târg, la mall sau la patinoar
Patinoarul a fost cel mai căutat loc în prima zi de Crăciun. Mișcare au făcut și cei mici dar și cei mari.
Fără zăpadă, vremea din prima zi de Crăciun a fost ca de primăvară. Bucureștenii au profitat și s-au plimbat prin Târgul de Crăciun. Iar unii au păstrat într-o poză, amintirea Crăciunului însorit.
Pentru unii români, masa de Crăciun a continuat în marile centre comerciale deschise după ora prânzului. Zona cu mâncare fast food din mall-uri a fost la fel de aglomerată ca într-o zi obișnuită.
Aglomerație a fost și la cinematografe. Unii au vrut să se bucure împreună cu familia de o peliculă.
Cine a vrut să facă și mișcare s-a plimbat printre rafturile magazinelor și a profitat și de reduceri.
Aglomerate au fost și locurile de joacă pentru copii dar și pationoarul. Pe gheață întâietate au avut copii. Dar și adulții s-au bucurat de mișcare. Mai ales că au motive întemeiate.
Mall-urile au avut doar astăzi program scurt. De mâine, vor fi deschise toată ziua.

