Un şofer bucureştean a fost prins cu droguri în maşină, la un control de rutină
11 ianuarie 2020, 14:12
Bărbatul avea într-o cutie cannabis, ketamina, cocaină și ecsatsy. Comportamentul tânărului și mirosul din mașină le-a trezit suspiciuni polițiștilor, care au oprit autoturismul pentru control.
Drogurile le-au găsit în portbagaj, alături de pungi resigilabile, o linguriță de măsurat și foi de tutun.
Șoferul, care era drogat, este cercetat penal pentru trafic și consum de droguri. Dosarul a fost trimis procurorilor DIICOT.

