Împotriva traseismului electoral: autoritățile vor să nu-i mai lase să voteze pe cei care obțin viza de flotant cu mai puțin de 90 de zile înainte de alegeri
Metoda „flotantul” este folosită îndeosebi în localitățile mici. Acolo, bătălia între favoriții la scaunul de primar se tranșează „la mustață”.
Așa a fost acum 4 ani în localitatea timișeană Secaș, unde transferul masiv de flotanți a făcut ca populatia să crească cu 70%. La Zorlenţu Mare, în Caraș-Severin, aproape 350 de nou-veniți au reprezentat 25% dintre votanți.
Metoda a fost folosită și acum 8 ani, cu sute de persoane mutate cu acte în regulă în preajma alegerilor.
Ca să pună capăt acestei practici de traseism electoral, autoritățile vor să nu-i mai lase să voteze pe cei care obțin viza de flotant cu mai puțin de 90 de zile înainte de alegeri.
Propunerea e contestată de USR.
Liberalii nu ar renunța de tot la măsură. Ar putea negocia cel mult perioada de restricție.
Ludovic Orban, premierul României: „Am făcut o analiză pe 200 de localități. În 2016, an electoral, în aceste localități s-au acordat 20 de mii de vize de flotant, în anii următori de peste 10 ori mai puține vize de flotant. (…) Putem discuta asupra perioadei, adică să nu fie 90 de zile, să fie 60 de zile„.
Semnatari ai unui protocol cu PNL, cei din ALDE au alte motive de nemulțumire.
Detalii, în materialul VIDEO
Potrivit datelor guvernului și ale societății civile, în 2016, peste 70.000 de persoane şi-au schimbat domiciliile sau reşedinţele în preajma alegerilor, cu aproape 75% mai mult faţă de un an în care nu au loc alegeri.

