Atenţie, trece trenul! Tot mai multe accidente pe calea ferată
București. Șoferii care tranzitează zona Andronache așteaptă câteva minute la barieră, la trecerea la nivel cu calea ferată. Pe aici, la granița cu orașul Voluntari, trec, zilnic, peste 50 de trenuri de călători și marfă, pe ruta București-Constanța.
Dar nu toți șoferii dau dovadă de răbdare și riscă să fie uciși de tren.
România ocupă locul patru în Uniunea Europeană după numărul de accidente cu morți și răniți pe calea ferată. Au fost 132 de cazuri în 2018, potrivit Oficiului european de statistică.
Graba, neatenția șoferilor dar și lipsa barierelor la multe dintre trecerile la nivel cu calea ferată rămân principalele cauze.
Şi pietonii îşi riscă viața atunci când trec neregulamentar calea ferată. În zona Giulești, oamenii merg pe șine chiar dacă au un pod.
În bugetul Ministerului Transporturilor sunt prevăzute sume mult mai mari față de anii trecuți: peste 30 de milioane de euro pentru modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată, în funcție de proiecte. Vor mai fi investite încă 3 milioane de euro pentru semnalizarea mai bună a drumurilor la intersecția cu linia ferată.

