Ziua Națională Constantin Brâncuși a trecut neobservată în satul natal al sculptorului
La Casa Muzeu „Constantin Brâncuși”, de la Hobița, ieri a fost pustiu. Puțini au fost cei care au venit să vadă locul unde s-a născut părintele sculpturii moderne. Nu a fost organizat niciun eveniment care să marcheze Ziua Națională „Brâncuși” și cei 144 de ani de la nașterea lui Brancusi.
De ziua marelui sculptor, la Târgu Jiu a fost inaugurat Muzeul Național Constantin Brâncuși, a fost vernisată o expoziție de fotografii, și a ajuns o delegație, în frunte cu un secretar de stat de la Ministerul Culturii, dar niciun oficial nu s-a deplasat 20 de kilometri până la Hobița, spune primarul comunei de care aparține satul Hobiţa.
Între timp, primăria face demersuri ca să preia Casa Muzeu de la Consiliul Județean.
Decizia ar putea fi luată luna viitoare. Așa va putea aduce în aceeași curte și bârnele care au mai rămas din casa originală în care s-a născut sculptorul și le va amplasa pe locul unde cândva s-a aflat casa părintească.

