Cum ne influențează scăderea leului. Brokerul Adrian Simionescu: Cetățenii obișnuiți nu prea se pot proteja în fața unei astfel de devalorizări
Deprecierea vine pe fondul mai multor cauze, motive, unul dintre ele fiind și deficitul care este foarte mare al balanței comerciale și deficitul bugetar. Acestea nu au cum să conducă spre întărirea monedei naționale, oricât de mult ne-am dori. Nici nu vedem măsuri care să conducă spre o reducere a acestor deficite, mai mult, ne așteptăm ca UE să declanșeze procedura de deficit excesiv pentru România. Practic statul cheltuie mult mai mulți bani decât încasează, iar în momentul în care am aderat la UE ne-am angajat ca niciodată să nu cheltuim mai mult de 3 la sută peste cât încasăm, a explicat brokerul Adrian Simionescu.
Brokerul a explicat că primul efect al procedurii de deficit excesiv va fi creșterea costurilor împrumuturilor, iar acest lucru va duce la depășiri ale deficitului și în anul 2020.
Creșterea euro în raport cu leul va mai dura o perioadă, dar nu una foarte lungă, este de părere brokerul Adrian Simionescu, pentru că economia este încă pe un tend crescător, are un fundament cât de cât solid.
Euro trece de 4,8 lei pentru prima dată în istorie
Întrebat dacă ne putem proteja cumva de efectele devalorizării leului, brokerul a spus că cetățenii obișnuiți nu prea se pot proteja în fața unei astfel de devalorizări.

