Petrotrans, rețeaua strategică de transport combustibili, falimentară și pasată între două ministere
Petrotrans a fost un obiectiv strategic. Toate oraşele mari ale țării erau legate prin conducte prin care se transportau combustibili: benzină, motorină, gaz lichefiat.
Inima sistemului de pompare era la Teleajen, lângă rafinăriile de la Ploieşti. Aici se văd şi acum rezervoare uriaşe din care se pompau combustibilii în reţea. Totul este ascuns de copaci, iar statul nu mai este proprietar al terenului.
Rețeaua de conducte a început să fie construită în 1913 și a ajuns la peste 1.800 de kilometri. După 1990, un patrimoniu în valoare de peste 100 de milioane de euro a fost, intenţionat sau nu, abandonat de autoritati. Mulţi dau vina pe furturile din conducte.
În 2007, Petrotrans a intrat in faliment. Anul trecut, lichidatorul a vândut terenurile, iar rezervoarele și stațiile de pompare ale statului au rămas în curțile unor privați. Acum, două ministere se duelează în instanţă pentru un patrimoniu de care parcă ar vrea să scape.
Oficialii Ministerului Economiei susțin că Ministerul Energiei este autoritatea competentă în acest caz. În replică, reprezentanții Ministerului Energiei susțin că Ministerul Economiei este instituția care are dreptul de a administra bunurile Petrotrans.
Între timp, transportul de combustibili a fost preluat de comapnii private care folosesc autocisterne şi calea ferată.

