Un asistent care lucrează la Ambulanța București a fost confirmat cu coronavirus

Ambulanță
Ambulanță
18 martie 2020, 23:38

Autoritățile au început o anchetă epidemiologică în acest caz.

Cea mai recentă raportare oficială anunța 260 de cazuri de COVID -19, pe teritoriul României.

De la informarea de miercuri dimineață sunt 14 cazuri noi, dintre care jumătate în București

Dintre cei 260 de cetățeni, 19 sunt declarați vindecați și au fost externați.

Cazurile noi au fost diagnosticate după cum urmează: 7 în București, 3 în Brașov, 2 în Constanța, câte unul în Maramureș și Dolj.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 2 ani și 57 de ani.

La nivel național, au fost prelucrate 4.670 de teste. Dintre acestea, 4.410 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.

Testele au fost prelucrate în 8 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași și Constanța, inclusiv la Institutul Cantacuzino.

Urmărește-ne pe Google News