Studenții de la Facultatea de Științe din Craiova au realizat o poartă de decontaminare pentru spitalul din localitate

3 aprilie 2020, 12:04

Poarta pentru decontaminare permite cadrelor medicale să se dezinfecteze rapid pe toată suprafața corpului, fără a intra în contact cu suprafețe expuse la bacterii sau virusuri.

Ideea aparține unor tineri inimoși care s-au hotărât să îi răsplătească în acest fel pe medicii care luptă zi de zi să salveze vieți, în spitalul Victor Babeș din Craiova. Studenții au construit singuri aparatul, dar au folosit tehnologia unei firme private.

Acum, proiectul tinerilor studenți craioveni a trezit intereseul a zeci de spitale din țară, mai ales că nici costurile de producție nu sunt mari: puțin peste 1000 de lei. Studenții au primit până acum 30 de cereri de la spitale din Dolj, dar și din București pentru realizarea unor porți identice.

 

Urmărește-ne pe Google News