Măsurile împotriva COVID-19 în Suedia sunt relaxate, deși există 7.000 de cazuri de infectare

6 aprilie 2020, 18:33

Trebuie să ne pregătim să raămânem acasă, spune regele Suediei, 74 de ani, izolat împreună cu regina de 76 de ani într-un castel din sudul capitalei. Deocamdată însă, Suedia aplică aceeași abordare originală care provoacă serioase discuții și în țară, și la nivel internațional. Refuză izolarea populației la domiciliu, iar școlile și restaurantele răman deschise.

În locul restricțiilor, sunt preferate recomandările. Autoritățile sanitare îi îndeamnă pe suedezi la responsabilitate, distanțare socială, aplicarea strictă a regulilor de igienă, izolare dacă apar simptome.

Rezultatul e controveresat: numărul de cazuri s-a dublat în decurs de o săptămână, cel al morților a crescut de 4 ori. Și, ca în numeroase alte țări, datele sunt foarte probabil subevaluate, pentru că sunt testați doar pacienții din spitale și personalul care acorda îngrijiri.

 

Urmărește-ne pe Google News