Premieră: În Bucureşti a fost prelevată plasmă de la un donator vindecat de Covid-19

În Bucureşti a fost prelevată plasmă de la un donator vindecat de Covid-19
În Bucureşti a fost prelevată plasmă de la un donator vindecat de Covid-19
29 aprilie 2020, 16:59

Pe medici i-a ghidat un reprezentant din partea firmei care a donat echipamentul.

„Trece printr-un filtru şi ajunge direct acolo , este foarte bine, da! Acum sunt 100 de ml pe minut, acum avem 90, am dat. Partea roşie, pe care nu o scoatem, trebuie să se ducă undeva, şi se duce înapoi la dvs, ca să nu vă anemiaţi”, a precizat reprezentantul.

După aproximativ 40 de minute procedeul s-a încheiat.

Donatorul vindecat de Covid 19 este un tânăr din Capitală.

„Aparatul nu ne-a făcut probleme. Se face testarea, şi după aceea se îngheaţă, se congelează, se stochează, şi în momentul în care avem testul de anticorpi se dă la spitale”, a declarat dr. Doina Goşa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti.

Marți au ajuns la Centrul de Transfuzie primii 3 donatori de plasmă, însă au donat prin procedeul clasic de donare de sânge.

Plasma colectată de la persoanele vindecate se va administra doar pacienţilor critici infectaţi cu Covid-19 cu vârsta de cel puţin 18 ani care se află într-o secţie de ATI dintr-un spital desemnat de Ministerul Sănătăţii în acest sens. Pacienţii eligibili trebuie să aibă o progresie rapidă a unei pneumonii severe şi este ventilat mecanic de mai puţin de 10 zile sau este în pragul intubaţiei şi ventilaţiei mecanice.

Urmărește-ne pe Google News