Comisia Europeană aprobă acordarea de compensații întreprinderilor mari consumatoare de energie din România
Decizia a fost luată în cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS).
Sistemul va acoperi perioada 2019-2020 și un buget provizoriu de aproximativ 291 de milioane de euro (1,397 miliarde lei).
Măsura va aduce beneficii întreprinderilor active în România în sectoarele care se confruntă cu costuri semnificative ale energiei electrice și care sunt deosebit de expuse concurenței internaționale.
Compensația va fi acordată societăților eligibile, prin rambursarea parțială a costurilor indirecte generate de ETS.
Comisia a evaluat măsura în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, în special cu Orientările privind anumite măsuri de ajutor de stat acordate în contextul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră după 2012, și a constatat că măsura este conformă cu cerințele orientărilor.
Sistemul va evita creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial, cauzată de relocalizarea companiilor în țări din afara UE, cu reglementări mai puțin stricte în materie de mediu.
În plus, Comisia a concluzionat că ajutorul acordat este limitat la minimul necesar.

