Trei fetițe au murit înecate la un baraj din județul Iași
Fetele locuiau în apropierea lacului din Pârcovaci.
Alerta s-a dat în jurul orei 14. 30, când, printr-un apel la 112, autoritățile erau anunțate că în barajul de pe lac trei copile ar fi dispărut în apă.
Echipajele de salvatori au găsit repede trupurile a două fetițe. În ciuda eforturilor celor de la SMURD și de la Ambulanță, nu au mai putut fi resuscitate.
A treia fetiță, de 10 ani, a fost găsită în apă după aproape o oră de căutări.
Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili cum s-a produs tragedia. Ei trebuie să stabilească dacă fetițele au fost nesupravegheate și cum au ajuns în zona acumulării care reprezintă rezerva de apă a orașului Hârlău.

