O comună izolată, drumuri acoperite de aluviuni în Alba. Oameni evacuați în Bacău din calea apelor. Inundații în zeci de localități din țară

20 iulie 2020, 19:24

Ploile torențiale care au căzut întreaga noapte au slăbit solul de pe versanți.

Zeci de metri cubi de pamânt şi pietre s-au prăbușit pe șoseaua dintre Turda şi Câmpeni, dar și pe drumul care leagă Mănăstriea Râmeţ de oraşul Teiuş. Localnicii se tem că vor rămâne izolați și se plâng că nu mai au liniște din cauza viiturilor.

Zeci de autovehicule au rămas blocate. Șoferii au așteptat mai bine de cinci ore că să fie redechis traficul.

Pe timpul nopții însă, circulația va fi orpită pentru că există în continuare riscul ca terenurile să o ia la vale.

La câțiva kilometri distanță, apa unui pârâu a acoperit drumul pe mai multe porțiuni.

Zeci de gospodării au fost inundate.

În județul Bacău, drumul comunal din comuna Agăș a fost distrus pe 1 kilometru. Două persoane au fost evacuate din calea apelor și 50 de case s-au inundat.

În București, o ploaie torențială de numai o oră a creat probleme serioase în aproape toate sectoarele. Cantitatea mare de apă nu a putut fi preluată de canalizare.

Bulevardul Tineretului a fost închis 3 ore, până când s-a scurs apa de pe șosea.

În ultimele 24 de ore, aversele au produs inundații în 27 de localități din țară. 53 de case și aproape 200 de curți au fost inundate.

Urmărește-ne pe Google News