Dan Andronic, audiat la DNA și Parchet. Jurnalistul dă explicații în dosarul alegerilor prezidențiale din 2009
La intrarea în sediul Parchetului, acesta a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor, el susținând că mai întâi trebuie să discute cu procurorii.
Dosarul a fost deschis în urma declarațiilor lui Dan Andronic. Jurnalistul Dan Andronic a scris că, pe 6 decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, a fost acasă la la Gabriel Oprea unde erau prezenți înalți demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi. Mai erau Nicolae Onțanu, Anghel Iordănescu.
Andronic a acuzat că toți acei oameni ar fi complotat și ar fi influențat rezultatul votului. În acea noapte Traian Băsescu a ieșit președinte la mustață în fața lui Mircea Geoană.
În replică, fostul vicepremier Gabriel Oprea a declarat că întâlnirea organizată la el acasă a fost o „simplă cină”, unde i-a invitat pe George Maior, Vasile Dîncu, Anghel Iordănescu, Dan Andronic și Neculai Onțanu.
La intrarea în sediul DNA, el a precizat că a fost chemat de procurorii anticorupție pentru acte procedurale. „Am fost chemat pentru acte procedurale legate de dosarul mai vechi”, a declarat Dan Andronic.
Întrebat dacă va merge și la Parchetul General în cursul zilei de joi, Andronic a răspuns: „Am fost citat”.
În aprilie, Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz și falsificarea documentelor și evidențelor electorale, după dezvăluirile jurnalistului Dan Andronic despre alegerile prezidențiale din decembrie 2009.
Acesta a anunțat că luni va publica ”un nou episod” privind anumite dezvăluiri.
Procurorii anchetează, printre altele, falsificarea documentelor și evidenţelor electorale. Dosarul a fost deschis după ce Andronic a scris că mai multe persoane din conducerea SRI şi DNA s-au implicat în procesul electoral din 2009.

