Lucian Romașcanu, suspendat din funcția de purtător de cuvânt al PSD, după limbajul suburban folosit la adresa jurnaliștilor

21 august 2020, 17:12

Lucian Romașcanu a izbucnit cu vorbe grele, imposibil de reprodus, la adresa jurnaliștilor prezenți la sediul PSD după ședința Comitetului executiv organizat înaintea congresului de mâine, când social democrații își vor alege președintele.

– E un pic jignitor. Adică ai purtător de cuvânt care vine să-ți dea niște informații. Dacă nu spune nimic, ce faci, nu dai nimic? Ce faci cu publicul tău care vrea informații?

Unde e omul nostru de la cameră, frate? Ăsta este sfârșitul unei frumoase prietenii. O să primească o … … .

– Nici aia, poate le place.

– S-ar putea, da„.

Romașcanu a comentat astfel, alături de o angajată a biroului de presă al PSD, faptul că ziariștii au ieșit din sală pentru a lua declarații liderilor partidului. Nu și-a dat seama că microfoanele erau pornite.

Purtătorul de cuvânt al PSD și-a cerut apoi scuze pe o rețea de socializare.

Jurnaliștii erau afară, unde le luau declarații liderilor partidului, la finalul CEx.

„Decizia politică este una singură: este suspendat din funcţie. Cred că e suficient”, a declarat Marcel Ciolacu. Întrebat ce decizie s-a luat în privinţa angajatei Biroului de presă al PSD care apare în înregistrare, Marcel Ciolacu a răspuns: „Toată lumea este la pachet. S-a identificat, face parte din personalul partidului şi cred că este corectă decizia mea şi a domnului Stănescu de suspendare”.

Lucian Romașcanu este senator de Buzău și fost ministru al Culturii.

Era purtător de cuvânt al PSD din primăvara acestui an.

Urmărește-ne pe Google News