Avertizare Cod galben de inundații emisă pentru râuri din 14 județe
Pericol de inundații
3 septembrie 2020, 13:19
Hidrologii avertizează că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotele de atenție.
Avertizarea intră în vigoare joi la ora 16:00 și expiră vineri la ora 16:00 și vizează râuri din Harghita, Mureş, Covasna, Braşov, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău și Suceava.
Fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare de joi ora 22:00 până vineri ora 12:00 pe unele râuri mici din judeţele Harghita, Covasna, Braşov şi Buzău.

