Bărbatul care a intrat cu mașina în pietoni în Times Square din New York „a auzit voci”. El este acuzat de omor și tentativă de omor
Richard Rojas, în vârstă de 26 de ani, din Bronx, New York, a fost testat pozitiv la o substanță halucinogenă (PCP, fenciclidină) și a declarat poliției că Dumnezeu i-a spus să facă asta, a informat CNN vineri dimineață, citând o sursă din cadrul poliției.
Richard Rojas, care a lucrat în cadrul armatei din 2011 până în 2014, a mai fost arestat de două ori pentru conducere sub efectul alcoolului și alte încălcări ale legii. În martie, a fost reținut ultima dată după ce a amenințat cu cuțitul la gât o persoană.
Rojas suferă de „probleme psihologice” și le-a spus polițiștilor că se aștepta să fie împușcat de forțele de ordine.
El conducea vehiculul propriu în apropiere de Times Square când a virat pentru a intra pe strada 42 și, conducând pe contrasens, a urcat bordura și a intrat în pietoni, prima victimă fiind o turistă de 18 ani, din statul Michigan, care a murit pe loc. Ea era însoțită de sora sa, de 13 ani, aceasta fiind rănită, potrivit autorităților.
Rojas și-a continuat cursa pe contrasens și a călcat cu mașina trecătorii din zona pietonală până ce s-a izbit de un stâlp, pe strada 45.
Primarul orașului New York, Bill de Blasio, a declarat că nu există indicii care să arate că ar fi vorba despre un act de terorism.

