Părinții elevilor agresați de o profesoară într-o școală din Borșa au sesizat conducerea unității. Poliția și Protecția Copilului au început anchete
26 octombrie 2020, 22:06
În imagini se vede cum profesoara se ridică de la catedră și îi lovește pe copiii din clasa a VII-a, rând pe rând. Țipă la ei, le reproșează că au deranjat ora și îi pălmuiește. Toți elevii sunt în bănci, cu măști pe față.
Unul dintre ei a reușit să filmeze ieșirea dură a profesoarei.
După apariția imaginilor în spațiul public, autoritățile școlare județene au trimis o comisie la școala din Borșa.
Incidentul ar fi avut loc la începutul acestei luni.
Și Protecția Copilului s-a autosesizat. Cazul este evaluat în regim de urgență.
Filmarea distribuită pe rețelele de socializare a ajuns și în atenția ministrului Educației, care a cerut o anchetă.
Concluziile anchetei celor de la inspectoratul școlar ar putea fi făcute publice marți.

