Funcționarii publici, în grevă japoneză. La Sibiu, activitatea cu publicul a fost întreruptă câteva ore
Funcționarii publici sunt nemulțumiți de faptul că proiectul legii salarizării unitare nu ține cont de salariile existente în plată, nu echivalează funcțiile inter-sectoriale și reglementează acordarea unor sporuri fără fundament, situație care duce la inechități, susțin liderii de sindicat.
În plus, protestatarii reclamă faptul că proiectul de lege nu stabilește salariile pentru toți angajații din sistemul bugetar, lăsând practic la dispoziția aleșilor locali să stabilească nivelul de salarii de bază pentru administrația publică locală. Se va ajunge astfel la discriminări și discrepanțe majore, susțin sindicaliștii. Ca atare, în unele primării din țară protestul a început cu o grevă japoneză. Anagajații au purtat banderole albe, dar pregătesc un miting de amploare la București.
Un caz special a fost la Sibiu, unde funcționarii pubilici au întrerupt activitatea câteva ore și au protestat în piața din oraș, a transmis corespondentul TVR Adriana Pinti.
Aproximativ 200 de sindicalişti din Primăria Sibiu au declanşat, miercuri dimineață, o grevă de avertisment.
„Aleșii noștri ne privează de o lipsă de transparență a acelei legi care se anunță de mult timp a fi o lege unitară. Ne privează de lipsa unor grile de salarizare pentru toți salariații din administrația publică locală. Nu avem certitudinea nediminuării salariilor în plată. Nu în ultimul rând, dispariția termenului ‘unitară’ din titlul legii salarizării. Există o discrepanță între ceea ce declarăm și ceea ce există clar și cert scris în proiect”, a declarat Nicolea Radu Hanea, președintele Sindicatului Finanțe Publice din Sibiu.
Sindicaliștii spun că vor protesta din nou miercurea viitoare.
„Urmare a discuțiilor cu colegii din alte sindicate, va fi și o grevă generală dacă nu ajungem la un numitor comun”, a mai spus liderul de sindicat, în cadrul emisiunii „Perfect Imperfect”.

